10 Ianuarie 2018Sursa: IPJ DÂMBOVIŢA

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:

Pe parcursul anului 2017, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din domeniul silvic a constituit una dintre prioritățile poliţiei dâmboviţene, în acest sens fiind desfăşurate multiple acţiuni cu implicarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Direcţiei Silvică Dâmboviţa, Gărzii Forestiere Ploieşti şi Gărzii de Mediu Dâmboviţa.

Activităţile au avut ca scop combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos, apărarea fondului forestier naţional, a integrităţii acestuia şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită şi a evaziunii fiscale, precum şi protecţia mediului înconjurător.

Acţiunile desfăşurate de poliţiştii de ordine publică au constat în verificarea circuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.

Astfel, au fost efectuate 646 de controale, dintre care 531 pe linia verificării legalității transportului materialului lemnos, 57 în fondul forestier și 31 pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos.

Au fost verificate 233 de obiective, dintre care 43 de exploatări forestiere, 34 de târguri și oboare, 18 instalații de debitat și 34 de depozite.

De asemenea, au fost oprite în trafic pentru control 2.322 de vehicule, inclusiv atelaje hipo.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 454 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice și au confiscat peste 460 de mᶟ de material lemnos.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 2 ferăstraie mecanice, 8 atelaje hipo și 1 un autovehicul.