05 Februarie 2018Sursa: IPJ DÂMBOVIŢA

PREVENIREA, PRIMUL PAS PENTRU SIGURANȚA TA!

Eliminaţi pe cât posibil tentaţia! Nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile, sisteme de navigaţie GPS etc.), care să-i atragă pe hoţi.

Portierele autoturismului trebuie încuiate, chiar dacă lipsiți doar câteva minute, iar actele nu trebuie lăsate în maşină. Închideți complet toate geamurile.

Instalaţi un sistem de alarmă pe autoturism. Vă este folositor şi împotriva furtului autoturismului.

Nu ignoraţi aceste recomandări. Este mai sigur să fiți preventivi.

Dacă totuși se întâmplă să aveți parte de o astfel de situație neplăcută, în care ați găsit mașina spartă, primul lucru pe care îl faceți este să sunați la Poliție. Nu atingeți autoturismul, pentru a nu distruge eventuale probe ce-i pot conduce pe polițiști către autor.