12 Octombrie 2017Sursa: IPJ DAMBOVITA

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea faptelor de contrabandă

În perioada 04 – 11 octombrie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sprijiniți de efective de la ordine publică și poliție rutieră, au acționat pe raza județului Dâmbovița pentru prevenirea și combaterea faptelor de contrabandă.                                       

Au fost organizate acțiuni în piețe, târguri și oboare, au fost instituite 11 filtre și au fost verificate 53 de societăți comerciale și 890 de autovehicule.

În cadrul activităților, polițiștii au constatat 10 infracțiuni, dintre care una de evaziune fiscală și două la Codul Vamal și au aplicat 1.220 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 165.415 lei.

Din totalul amenzilor, 49 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 16 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 553 pentru nerespectarea regulilor de circulație, restul fiind la alte acte normative.

De asemenea, au fost confiscate 1.160 de țigarete și 1.7 mᶟ de material lemnos.

Totodată, au fost reținute și 58 de permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.