PROGRAM ELIBERARE CERTIFICATE CAZIER JUDICIAR PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE ŞI CERTIFICATE DE INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ
- I.P.J. Dâmboviţa
Adresa: Municipiul Târgovişte, Bulevardul Regele Carol I, nr. 64, județul Dâmbovița.
Telefon: 0245207261.
LUNI,MIERCURI 08:30-12:00.
13:00-16:00.
MARȚI,JOI 08:30-12:00.
14:00-17:00.
VINERI 08:30-11:00.
12:00-14:00.
- Poliția Municipiului Moreni
Adresa: Municipiul Moreni, Bulevardul 22 Decembrie 1989, nr. 8B, județul Dâmbovița.
Telefon: 0245665814.
LUNI 08:30-12:30.
MIERCURI 13:00-17:00.
VINERI 08:30-12:30.
- Poliția Orașului Pucioasa
Adresa: Orașul Pucioasa, Bulevardul Trandafirilor, nr. 3, județul Dâmbovița.
Telefon: 0245760385.
LUNI 08:30-12:30.
MIERCURI 13:00-17:00.
VINERI 08:30-12:30.
- Poliția Orașului Găești:
Adresa: Orașul Găești, strada Nicolae Titulescu, nr. 9, județul Dâmbovița.
Telefon: 0245712444.
LUNI 08:30-12:30.
MIERCURI 13:00-17:00.
VINERI 08:30-12:30.
- Poliția Orașului Răcari
Adresa: Orașul Răcari, strada Ana Ipătescu, nr. 92, județul Dâmbovița.
Telefon: 0245658575.
LUNI 08:30-12:30.
MIERCURI 13:00-17:00.
VINERI 08:30-12:30.
Având în vedere expunerea de motive a O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, precum şi prevederile art. 20 alin. 7 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină certificatul de cazier judiciar sau certificatul de integritate comportamentală în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, licitație, etc. , la instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice (primării, instituții din sistemul de învățământ, sănătate, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C., etc.) să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a copiei de pe Registru, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetățeanul nemaifiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală.
Solicitarea pentru obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a copiei de pe Registru poate fi transmisă de la nivelul instituţiei, în sistem centralizat, în baza acordului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, Serviciului Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul unităţii de poliţie în a cărui rază administrativ-teritorială s-a născut persoana fizică. Cererea trebuie să fie motivată şi să cuprindă temeiul legal în baza căruia se efectuează verificările, iar în cuprinsul acesteia trebuie specificat faptul că a fost obţinut acordul persoanelor verficate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal şi obţinerea documentelor.
Model adresa instituție pentru solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar
Cerere de eliberare a extrasului de pe cazierul judiciar
COMUNICAREA DATELOR ÎNSCRISE ÎN CAZIERUL JUDICIAR:
Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor fizice în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă la unitatea de poliţie de la locul de naştere, de domiciliu ori de reşedinţă, sau în cel mult 30 de zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Este valabil 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.
Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acestuia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia, care
trebuie să-și demonstreze calitatea.
În situaţia în care certificatul de cazier judiciar se solicită pentru un minor de până la 14 ani, acesta se poate obține de către părinte/tutore, sau de către un împuternicit al acestora.
Acte necesare:
-cererea tip cu datele cu caracter personal completate şi motivată, se depune personal sau electronic, la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Data de la care se poate depune cererea electronică de obţinere a certificatului de cazier judiciar, precum şi procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne;
-actul de identitate al părintelui/tutorelui, în original;
-certificatul de naștere al minorului, în original.
Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar, orice persoană fizică cu capacitate de exercițiu restrânsă (minor 14-18 ani) sau deplină (peste 18 ani), poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoţită de:
Acte necesare:
- cererea tip cu datele cu caracter personal completate şi motivată, se depune personal sau electronic la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Data de la care se poate depune cererea electronică de obţinere a certificatului de cazier judiciar, precum şi procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne;
-actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), valabil şi în original.
Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public sau în baza unei împuterniciri avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii 51/1995 pentru organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr 64/2011 cu modificările şi completările ulterioare;
b) în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.
Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.
Model cerere eliberare certificat de cazier judiciar
În situația în care certificatul de cazier judiciar se solicită prin împuternicit:
Acte necesare:
- cererea tip cu datele cu caracter personal completate şi motivată, se depune la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar;
-actul de identitate împuternicit (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate);
-împuternicire avocaţială sau procura autentificată(în original – dacă procura are ca obiect obţinerea certificatului de cazier judiciar; - în copie legalizată - dacă procura are un obiect generic, ce presupune şi obţinerea certificatului de cazier judiciar).
Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare. Conținutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.
În situaţia în care certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor.
Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.
Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.
Pentru a obține un certificat de cazier judiciar, orice persoana juridică poate depune cererea-tip, prin reprezentant legal, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.
Acte necesare:
-cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de către persoana juridică electronic sau prin reprezentantul legal, care trebuie să își dovedească calitatea, la orice unitate ori subunitate de poliţie în care funcţionează ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar . Data de la care se poate depune cererea electronică de obținere a certificatului de cazier judiciar, precum și procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne;
-dovada calității de persoană juridică(certificat de înregistrare, act de constituire/ înfiinţare, etc) ;
-dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice (Anexa 38 din HG nr. 345/2010), se va depune obligatoriu la solicitarea certificatelor de cazier judiciar, inclusiv în cazul în care persoana care se prezintă la ghișeu este reprezentantul legal al persoanei juridice.
Model cerere eliberare certificat de cazier judiciar persoanelor juridice
Model împuternicire Anexa 38 din HG 345/2010
În vederea conformării cu prevederile Legii nr. 267/2021, de la data de 01.01.2022, structurile care eliberează certificate de cazier judiciar nu vor mai solicita copii ale documentelor emise de instituții publice, spre exemplu documente prin care se face dovada calității de reprezentant legal al persoanei juridice solicitante.
Documentele sunt valabile 6 luni de la data eliberării şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.
FORMULAR STANDARD BILINGV
Începând cu data de 16.02.2019 se aplică prevederile Regulamentului U.E. 1191/2016 privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor prin simplificarea cerinţelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană. Prin acest regulament se stabileşte obligaţia stetelor membre – semnatare ale Convenţiei de la Haga de a elibera formulare standard multilingve menite să ajute la traducerea documentelor oficiale pe care le însoţesc, inclusiv certificatul de cazier judiciar. În această situaţie, certificatul de cazier judiciar trebuie să fie eliberat unei persoane necunoscute cu antecedente penale în sistemul cazierului judiciar ROCRIS.
Persoana fizică poate depune cererea la orice unitate/subunitate de poliţie unde funcţionează ghisee de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, în aceleaşi condiţii ca şi pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Termenul de eliberare a documentelor, în acest caz, este de 3 zile de la data solicitării.
Model cerere formular standard multilingv
CERTIFICATUL DE INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute şi pedepsite de legea penală, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, denumit, în continuare, Registru.
Persoana fizică poate depune cerere pentru eliberarea certificatului de integritate comportamentală la orice unitate/subunitate de poliţie unde funcţionează ghisee de eliberare a certificatelor de cazier judiciar în aceleaşi condiţii ca şi pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Model cerere pentru eliberarea certificatului de integritate comportamentală
Fişiere ataşate
- 22-06-22-02-40-2335_pj_cerere_certificat.doc
- 22-06-22-02-40-3138_pj_model_imputernicire.doc
- 40_ac_cerere_certificat_pf.doc
- Anexa_nr._1_43_pf_cerere_extras.doc
- CERERE_CERTIFICAT_DE_INTEGRITATE_COMPORTAMENTALA.docx
- 22-06-22-02-40-49Cerere_formular_standard_multilingv.docx
- model_adresa_extras_de_pe_CJ.docx