Cadrul juridic general ce reglementează activitatea Poliţiei Române este Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române. Noul Statut al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, completează şi detaliază dispoziţiile privind desfăşurarea, în limitele şi conform legii, a acestei activităţi pusă în slujba comunităţii.

Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.

Dispoziţiile referitoare la activitatea poliţiei, cuprinse secvenţial în alte legi de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, au fost completate cu legi speciale ce vizează combaterea unui anumit tip de infracţionalitate.

O deosebită atenţie a fost acordată modificării şi completării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, protecţiei agentului acoperit, a martorului şi a datelor, Legii Administraţiei publice locale, a celei privind combaterea crimei organizate, precum şi legii privind combaterea infracţiunilor comise prin mijloacele tehnologiei de vârf.

Legea nr. 218 din 2002 - privind organizarea și funcționarea Poliției Române

Legea nr. 360 din 2002 - Statutul polițistului

 
Din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița
 
Pentru îndeplinirea obiectivelor, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița are următoarele atribuţii principale: 
 
aplică măsuri de menținere a ordinii și siguranței publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracțional, de identificare și contracarare a acțiunilor îndreptate îmăptriva vieții, libertăţii, sănătăţii și integrităţii persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității;;
culege colectează, preluncrează, stochează, analizează şi valorifică informaţii în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte ilicite; 
desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea;
constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;
participă, în condițiile legii, împreuna cu alte unități ale Ministerului Administrației și Internelor, în colaborare cu forțe ale Ministerului Apărării Naționale și alte organe prevăzute de lege, la activitățile de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamități naturale si catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
asigură organizarea și funcționarea centrului de reținere și arestare preventivă organizat în cadrul unităților de poliție, în condițiile legii;
folosește metode și mijloace tehnico-științifice în cercetarea locului săvârşirii infracţiunilor și la examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând, prin laboratoare şi specialiști, constatări și expertize criminalistice, dispuse în condiţiile legii;
coordonează, îndrumă şi controlează activităţile privind circulația pe drumurile publice, colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații neguvernamentale, pentru îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor și luarea unor măsuri de educație rutieră a participanților la trafic;
desfășoară activități de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătorești, precum și a persoanelor dispărute;
organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ținerea evidenței persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal și constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor operative specifice poliției;
exercită controlul, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive și a substanțelor periculoase, precum şi asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum și asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;
exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive și nucleare, substanțelor toxice şi stupefiante, precum și asupra altor obiecte și materii supuse autorizării, potrivit legii;
avizează și controlează, în condițiile legii, înființarea societăților private de detectivi, pază, supraveghere și garda de corp;
efectuează studii și cercetări privind dinamica infracționalității pe raza de competenţă și propune măsuri de prevenire a acesteia;
colaborează cu instituțiile de învățământ și cu organizațiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracțională a populației;
participă la constituirea forțelor internaționale de poliție, destinate unor misiuni de instruire, asistență și cooperare polițienească sau pentru acțiuni umanitare;
acționează pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de dezastre (inundații, cutremure, explozii, incendii) și îndrumă activitatea structurilor subordonate în situații de alertă teroristă;
efectuează activități de cooperare polițienească în cadrul unor organizații internaționale sau cu instituții similare din alte state în vederea schimbului de informații sau a prevenirii si combaterii criminalității infracționale transfrontaliere;
asigură aplicarea tuturor actelor normative referitoare la competențele Inspectoratului, în contextul aderării României la spațiul Schengen;
desfăşoară activităţi în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date sub coordonarea Oficiului Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
asigură prin intermediul mijloacelor de informare şi prin mijloacele de comunicare proprii informarea populaţiei cu principalele rezultate ale activităţii poliţiei;