Judeţul Dâmboviţa este situat în partea de sud a Carpaţilor Meridionali, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică, cu meridianul de 25,30° latitudine estică, având ca vecini: la vest judeţul Argeş, la est judeţul Prahova, la sud-est judeţul Ilfov, la sudjudeţele Giurgiu şi Teleorman, iar la nord judeţul Braşov.Suprafaţa judeţului este de 435,4 kmp, ceea ce reprezintă 1,7 % din suprafaţa totală a ţării, Dâmboviţa ocupând locul 37 din acest punct de vedere.
Relieful este diversificat, constituit din munţi, dealuri şi câmpii.Altitudinile cele mai mari se găsesc în Munţii Bucegi şi Leaota (Vârful Omu-2506 m, Vârful Leaota-2133 m), iar altitudinea cea mai mică se află în sudul judeţului, în comuna Poiana (128,9).
Teritoriul judeţului este străbătut de două râuri importante, astfel:
Râul Ialomiţa care izvorăşte din Munţii Bucegi şi are 10 principali afluenţi: (Bizdidel, Brăteiu, Crivăţ, Cricovul Dulce, Ialomicioara, Pâscov, Raciu, Răteiu, Slănic şi Vulcana);
Râul Argeş care izvorăşte din Munţii Făgăraş, având 2 principali afluenţi: (Dâmboviţa şi Sabarul).
Principalii afluenţi ai Sabarului sunt: Cobia, Cuparul, Neajlovul, Potopu şi Şuţa.
Sub aspect administrativ-teritorial, judeţul este compus din: Municipiul Târgovişte, reşedinţă de judeţ şi Municipiul Moreni, cinci oraşe (Fieni, Găeşti, Pucioasa, Răcari şi Titu), 82 de comune şi 360 de sate. Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, la data de 18 martie 2002, populaţia stabilă a judeţului Dâmboviţa era de 541.326 locuitori (133,5 locuitori/kmp), din care: 165.932 în mediul urban, 375.394 în mediul rural, 264.684 de sex masculin şi 276.642 de sex feminin.
Dintre comunele cu cel mai mare număr de locuitori s-au înregistrat:
I.L. Caragiale (9.091), Răzvad (8.406), Potlogi (8.400), Corbii Mari (8.357), Băleni (8.331), Dragomireşti (8.293), Dărmăneşti (8.015), care au şi problematică dinamică şi complexă din punct de vedere poliţienesc.
După libera declaraţie a persoanelor recenzate privind apartenenţa la o anumită etnie, structura populaţiei după etnie la recensământul din anul 2002 se prezintă astfel: români = 523499 (96,7 %), rromi = 16.239 (3 %), bulgari = 705 (0,13 %), maghiari = 435 (0,08 %), ruşi-lipoveni = 97, germani = 72, greci = 50, sârbi = 34, polonezi = 29, turci = 26, armeni = 22, ucrainieni = 21, alte etnii = 84 şi nedeclarată = 13.
Infrastructura judeţului se compune din: Autostrada Bucureşti-Piteşti (drum european) care tranzitează judeţul pe o lungime de 31 km + 922 m; 6 (şase) drumuri naţionale cu o lungime totală de 358 km +926 m (DN 1A cu 29 km + 320 m; DN 7 – 61 km + 221 m, DN 61 – 31 km + 508 m, DN 71 – 102 km + 209 m, DN 72 – 62 km + 872 m, DN 72A – 40 km + 874 m) si 132 de drumuri comunale cu o lungime totală de 604 km + 260 m.
De asemena, judeţul este tranzitat şi de o reţea de cale ferată pe rutele: Bucureşti, Titu, Găeşti, Piteşti; Titu, Târgovişte, Pucioasa, Fieni, Pietroşiţa şi Târgovişte, Mija, I.L. Caragiale, Ploieşti.
Cercetările arheologice desfăşurate pe teritoriul judeţului Dâmboviţa au demonstrat o continuitate a convieţuirii pe aceste meleaguri. Mărturii în acest sens sunt descoperirile care datează încă din paleoliticul inferior (satele Ioneşti şi Puntea de Greci din com. Petreşti), din paleoliticul superior (comunele Potlogi, Morteni şi Butimanu), din perioada neoliticului (comunele Văcăreşti, Corbii Mari şi altele). Practic din fiecare perioadă a istoriei sunt consemnate descoperiri arheologice.
Începând cu secolul al XIV-lea principalele probleme economice, politice şi militare se concentrează la Târgovişte, devenită reşedinţă domnească şi capitala Tării Româneşti în anul 1396, când Domnitorul Mircea cel Bătrân a mutat aici capitala de la Curtea de Argeş din judeţul limitrof.De-a lungul timpului, pe tronul voievodal au urcat o serie de mari domnitori cum ar fi: Radu cel Mare (1495-1508), care a fost protectorul primelor tipărituri, Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476), figură fascinantă a istoriei noastre care a fost asociată cu personajul Dracula, celebrul cărturar Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazu fiind cel care a realizat pentru prima dată în anul 1600 unirea celor trei principate române, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu după a cărui moarte reşedinţa domnească a fost mutată la Bucureşti, unde se afă şi în prezent. În casa construită de Constantin Brâncoveanu pentru fii săi, funcţionează astăzi Muzeul Naţional al Poliţiei Române.
Monumente istorice:
Ruinele cetăţii de la Târgovişte şi Turnul Chindiei;
Biserica Mare a Curţii Domneşti;
Mitropolia Târgovişte;
Mânăstirea Dealu;
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti;
Muzeul Scriitorilor;
Muzeul de Arheologie şi altele;
Municipiul Târgovişte este oraşul din ţară cu cele mai multe biserici (18).
În oraşul Târgovişte, Poliţia a luat fiinţă încă din vara anului 1831, atribuţiile Poliţiei fiind mai bine fixate în 1832 prin Regulamentul de Organizare a Sfaturilor Orăşeneşti unde se specifică faptul că, în sarcina Poliţiei intra:
-paza bunelor rânduieli şi ordinea obştii;
-eliberarea biletelor de drum pentru locuitorii care vroiau să meargă în alte localităţi, precum şi
-legalizarea unor acte şi înscrisuri.
Cu timpul, sarcinile Poliţiei târgoviştene se diversifică, astfel că în anul 1861 în subordinea şi răspunderea sa intră:
-serviciul de stingere a incendiilor;
-personalul celor cinci bariere ale oraşului (Bucureşti, Piteşti, Câmpulung, Suseni şi Podul Mihai Vodă);
-întocmirea catagrafiei;
-aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti;
-rezolvarea unor pricini dintre locuitori (bătăi, certuri);
-încasarea amenzilor;
-înmânarea de citaţii;
-supravegherea alegerilor;
-aplicarea sechestrului judiciar;
-supravegherea respectării regulamentelor de construcţie pentru clădiri şi împrejmuiri şi
-închisoarea oraşului.
|
Personalul Poliţiei oraşului Târgovişte era format - un şef; |
 |
Sediul instituţiei consta dintr-o singură încăpere dotată cu o masă, un dulap, călimări, scaune şi un dulap pentru arhivă, iar în perioada 1860-1864 a purtat denumirea de Prefectura Poliţiei Oraşului Târgovişte.
Poliţia oraşului Târgovişte în anul 1912 era condusă, de Grigore Ştefu – licenţiat în drept, iar contabil-şef era Ştefan Al. Brătescu, fratele scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti.
În perioada ocupaţiei germane din anii 1916-1918, Poliţia Oraşului Târgovişte şi-a continuat activitatea în condiţii grele şi a fost supusă umilinţelor ocupantului.
După primul război mondial, la Târgovişte a luat fiinţă, în cadrul Poliţiei, o brigadă specială de siguranţă ale cărei atribuţii constau în supravegherea şi combaterea curentelor extremiste care atentau la siguranţa statului.
Treptat competenţele Poliţiei se lărgesc, instituţia ocupându-se şi de problemele legate de evidenţapopulaţiei, circulaţia pe drumurile publice, controlul străinilor rezidenţi, etc, toate acestea fiind incluse înLegea de organizare a poliţiei din iulie 1929. Acum iau fiinţă detaşamente de poliţie la Găeşti, Pucioasa şi Titu-Gară, activitatea lor fiind coordonată de Poliţia oraşului Târgovişte care joacărolul de poliţie judeţeană.
Poliţiile din teritoriu erau organizate pe trei birouri: administrativ, judiciar şi desiguranţă.
a)Biroul administrativ se ocupa de probleme legate de: circulaţie, moravuri, mobilizare, servitori, evidenţa populaţiei, executări silite, funcţionarea localurilor publice.
b)Poliţia judiciară rezolva problemele legate de: crime, delicte, contravenţii, urmăriri, arestări.
c)Biroul de siguranţă se ocupa de rezolvarea problemelor legate de urmărirea mişcărilor şi indivizilor care puneau în pericol ordinea de stat şi integritatea teritorială a ţării.
La 22 ianuarie 1949, prin Decretul Prezidenţial nr. 25 s-a înfiinţat Miliţia, instituţie care făcea parte din cadrul Ministerului de Interne şi avea drept scop menţinerea ordinii publice pe teritoriul ţării, asigura munca paşnică, securitatea personală a cetăţenilor şi apărarea bunurilor statului şi ale poporului. Pe atunci oraşul Târgovişte şi împrejurimile făceau parte din regiunea Ploieşti.
Prin Legea nr.2 din 16.02.1968 a fost înfiinţat judeţul Dâmboviţa cu: municipiul Târgovişte reşedinţă de judeţ, 3(trei) oraşe (Găeşti, Moreni şi Pucioasa) şi 114 comune, iar prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România nr.1110 din 27 mai 1968 s-a stabilit delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi organizarea unor oraşe ca municipii şi a unor comune ca oraşe în judeţul Dâmboviţa, astfel că prin acest act au luat fiinţă, oraşele Fieni şi Titu, judeţul Dâmboviţa având:
|
- un municipiu resedinta de judet – Târgoviste;
În toate aceste localitati au fost înfiintate structuri ale militiei, respectiv: -Militia Judetului Dâmbovita, organizata pe servicii, birouri si formatiuni; |
 |
În anul 1981 prin Decretul Consiliului de Stat al României nr.15/23.01.1981 au fost reorganizate judeţele: Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi Ialomiţa, iar în structura admnistrativ-teritorială a judeţului Dâmboviţa au trecut 7(şapte) comune (Butimanu, Niculeşti, Crevedia, Ciocăneşti, Tărtăşeşti, Brezoaele şi Slobozia Moară) din fostul judeţ Ilfov.
Miliţia a funcţionat până la 27 decembrie 1989 când, prin Decretul-Lege nr. 2 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, denumirea de Miliţie s-a schimbat în Poliţie, rămânând ca armă a Ministerului de Interne. Aceasta a marcat practic începerea transformărilor structurale ale instituţiei, determinate de evenimentele desfăşurate în decembrie 1989.
Ultimele schimbări majore au avut loc în anul 2002 prin intrarea în vigoare a Legii nr.218 din 23 aprilie, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi a Legii nr.360 din 06 iunie, privind Statutul Poliţistului când s-a realizat demilitarizarea Poliţiei Române şi înlocuirea gradelor militare cu grade profesionale.
După anul 1990, structura administrativ-teritorială a judeţului Dâmboviţa a suferit modificări, astfel că în prezent aceasta cuprinde: 89 de localităţi, din care: 2 municipii, 5 oraşe şi 82 de comune.
Aceste modificări s-au reflectat şi în structura Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, fiind înfiinţate:
- Poliţia Municipiului Moreni prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a declarării oraşului ca municipiu, prin Legea nr. 259 din 13.06.2003;
- Poliţia Oraşului Răcari prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor-începând cu data de 01.01.2006, ca urmare a declarării comunei ca oraş, prin Legea nr. 543 din 25.11.2004;
-2 (două) birouri de poliţie comunale:, Biroul de Poliţie Tărtăşeşti în anul 2003 şi Biroul de Poliţie Voineşti în anul 2003;
-7 (şapte) posturi comunale de poliţie:
a)- Vulcana Pandele în anul 2002(comuna a fost înfiinţată prin Legea nr.431 din 27.06.2002);
b)- Vlădeni în anul 2003(comuna a fost înfiinţată prin Legea nr. 170 din 05.05.2003);
c)- Râu Alb în anul 2005(comună înfiinţată prin Legea nr.542 din 25.11.2004);
d)- Raciu în anul 2005 (comună înfiinţată prin Legea nr.546 din 25.11.2004);
e)- Răscăeţi în anul 2005 (comună înfiinţată prin Legea nr.544 din 25.11.2004);
f)- Pietrari în anul 2005 (comună înfiinţată prin Legea nr.541 din 25.11.2004);
g)- Perşinari în anul 2005 (comună înfiinţată prin Legea nr.561 din 07.12.2004).
POLIŢIA DÂMBOVIŢEANĂ - FILE DE ISTORIE
Cu privire la istoricul Poliţiei Române date certe nu găsim – ca şi în alte domenii – decât în perioada modernă a României. Aceasta nu înseamnă însă că instituţia îşi are izvoarele doar în această perioadă, pentru că, într-o formă sau alta, ea a trebuit să însoţească statul în toate orânduirile cunoscute în istorie, întrucât orice stat are nevoie de ordine internă şi, implicit, de instituţia prin care aceasta să fie asigurată.
Această instituţie este Poliţia, chiar dacă în unele perioade ea s-a intitulat Agie sau Miliţie, după modelul turcesc şi respectiv sovietic.
În oraşul Târgovişte, Poliţia a luat fiinţă încă din vara anului 1831 şi-l avea în frunte pe polcovnicul Badea Poroineanu în calitate de “poliţmaister” sau “poliţian” cum este menţionat în documentele vremii, denumirea instituţiei fiind împrumutată din sistemul instituţional occidental. Atribuţiile Poliţiei sunt mai bine fixate în 1832 prin Regulamentul de Organizare a Sfaturilor Orăşeneşti unde se specifică faptul că, în sarcina Poliţiei întra “paza bunelor rânduieli şi ordinea obştii”, eliberarea biletelor de drum pentru locuitorii care vroiau să meargă în alte localităţi, precum şi legalizarea unor acte şi înscrisuri.
În sarcina Poliţiei intra şi organizarea pazei de noapte prin paznicii plătiţi de către locuitori (fiecare orăşean trebuia să plătească un om la două săptămâni). Numărul paznicilor era în anul 1847 de 40, comercianţii din centrul comercial plătind ei înşişi paznici pentru paza prăvăliilor proprii.
După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 au fost luate măsuri severe de supraveghere a călătorilor străini . Evidenţa străinilor era ţinută într-un registru special de către Poliţie care lua măsuri ca aceştia să părăsească oraşul după expirarea termenului prevăzut în paşaport.
În anul 1854, în subordinea Poliţiei oraşului Târgovişte se aflau patru epistaţi a celor patru sectoare ale oraşului: roşu, galben, verde şi albastru atribuţiile lor constând în supravegherea paznicilor de noapte şi aducerea la îndeplinire a unor măsuri poliţieneşti. La cele cinci bariere instalate la limita oraşului (Bucureşti, Piteşti, Câmpulung, Suseni şi Podul Mihai Vodă) funcţionau câte un căpitan şi un ajutor, aceştia fiind la rândul lor în subordinea Poliţiei.
Cu timpul sarcinile Poliţiei târgoviştene se diversifică şi, dintr-un opis al dosarelor constituite în anul 1861, aflăm că în subordinea şi răspunderea sa intră: serviciul de stingere a incendiilor, personalul celor cinci bariere ale oraşului, întocmirea catagrafiei, aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti, rezolvarea unor pricini dintre locuitori (bătăi, certuri), încasarea amenzilor, înmânarea de citaţii, supravegherea alegerilor, aplicarea sechestrului judiciar, supravegherea respectării regulamentelor de construcţie pentru clădiri şi împrejmuiri, precum şi închisoarea oraşului.
Personalul Poliţiei oraşului Târgovişte era format dintr-un şef, un ajutor, patru epistaţi, un îngrijitor al temniţei, doi dorobanţi călare, trei dorobanţi pedeştri, un căprar de dorobanţi şi un şef al biroului sevitorilor. Sediul instituţiei consta dint-o singură încăpere dotată cu o masă, un dulap, călimări, scaune şi un dulap pentru arhivă, iar în perioada 1860-1864 a purtat denumirea de Prefectura Poliţiei Oraşului Târgovişte.
Periodic au fost elaborate mai multe legi, dictate şi regulamente privind organizarea şi activitatea serviciului de poliţie. Cele mai importante au fost: Legea pentru organizarea serviciului administraţiei centrale a Ministerului Internelor, din 19 aprilie 1892, Legea pentru modifiarea organizării poliţiei comunale urbane, din 19 decembrie 1902 prin care sunt fixate atribuţiile poliţiei urbane administrative aflată în subordinea şi întreţinerea primăriilor urbane şi Legea asupra Poliţiei Generale a Statului, din 1 aprilie 1903, care a stabilit prima organizare a Poliţiei române moderne şi care va schimba fundamental vechiul sistem de recrutare a personalului poliţienesc, cerându-se diplome de doctor sau licenţiat în drept pentru funcţiile mai importante (autor fiind ministrul de interne de atunci - Vasile Lascăr). Pe baza acestei legi moderne pentru vremea respectivă se va desfăşura întreaga activitate poliţienească din România până în anul 1929, când se va elabora o altă lege importantă.
Poliţia Târgovişte era condusă, în 1912, de Grigore Stefu – licenţiat în drept, iar contabil şef era Stefan Al. Brătescu, fratele scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti.
În perioada ocupaţiei germane din anii 1916-1918, poliţia Târgovişte şi-a continuat activitatea în condiţii grele şi a fost supusă umilinţelor ocupantului.
După primul război mondial, la Târgovişte a luat fiinţă, în cadrul Poliţiei, o brigadă specială de siguranţă ale cărei atribuţii constau în supravegherea şi combaterea curentelor extremiste care atentau la siguranţa statului.
Treptat competenţele Poliţiei se lărgesc, instituţia ocupându-se şi de probleme legate de evidenţa populaţiei, circulaţia pe drumurile publice, controlul străinilor rezidenţi etc., toate acestea fiind incluse în Legea de organizare a poliţiei din iulie 1929. Acum iau fiinţă detaşamente de poliţie la Găeşti, Pucioasa şi Titu-Gară activitatea lor fiind coordonată de Poliţia oraşului Târgovişte care joacă rolul de poliţie judeţeană. Poliţiile din teritoriu erau organizate pe trei birouri: administrativ, judiciar şi de siguranţă. Biroul administrativ se ocupa de probleme legate de: circulaţie, moravuri, mobilizare, servitori, evidenţa populaţiei, executări silite, funcţionarea localurilor publice. Poliţia judiciară rezolva problemele legate de: crime, delicte, contravenţii, urmăriri, arestări, iar biroul de siguranţă se ocupa de rezolvarea problemelor legate de urmărirea mişcărilor şi indivizilor care puneau în pericol ordinea de stat şi integritatea teritorială a ţării.
În anii 1938-1939, în cadrul schimbărilor instituţionale generate de regimul de dictatură regală, Poliţia se unifică cu Jandarmeria. În anul 1940 se revine la vechiul sistem instituţional funcţionând astfel până în anul 1949.
Începând cu anul 1946, când se declară oraş comuna Răcari, se înfiinţează şi aici un detaşament de Poliţie.
La 22 ianuarie 1949, prin Decretul Prezidenţial nr 25 s-a înfiinţat Miliţia. Institiţia făcea parte din cadrul Ministerului de Interne şi avea drept scop menţinerea ordinii publice pe teritoriul ţării, asigura munca paşnică, securitatea personală a cetăţenilor şi apărarea bunurilor statului şi ale poporului. Fostele secţii au căpătat denumirea de circă de miliţie şi, în general, şi-au păstrat aceleaşi efective. Treptat însă, se vor face o serie de noi încadrări aşa că, începând din anul 1950, aproape toate cadrele vechi din poliţie, cu o vastă experienţă, vor fi înlocuite cu persoane noi, unele dintre acestea neavând nici o pregătire în domeniu.
Pe atunci oraşul Târgovişte şi împrejurimile făceau parte din raionul Ploieşti, judeţul Dâmboviţa fiind înfiinţat abia în 1968, odată cu noua împărţire administrativă şi teritorială a ţării. Miliţia dâmboviţeană va trece la o altă etapă a existenţei sale. La 18 noiembrie 1969 s-a creat un nou cadru organizatoric şi de funcţionare a Miliţiei, fiind înfiinţate: Inspectoratul de Miliţie al judeţului Dâmboviţa, Miliţia Municipiului Târgovişte, servicii, secţii şi birouri ale miliţiilor orăşeneşti, comunale şi feroviare. Pe parcurs unele structuri şi compartimente au suferit modificări însă, în esenţă, structura a rămas aceeaşi. Miliţia a funcţionat până la 27 decembrie 1989 când, prin Decretul-Lege nr. 2 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, denumirea de Miliţie s-a schimbat în Poliţie, prin aceasta marcându-se practic începerea transformărilor structurale în această instituţie, determinate de evenimentele desfăşurate în decembrie 1989, rămânând însă ca armă a Ministerului de Interne. O altă schimbare majoră s-a realizat în toamna anului 2002 odată cu demilitarizarea Poliţiei Române şi cu înlocuirea gradelor militare cu grade profesionale. De atunci, Poliţia Română se află într-un proces de modernizare şi reformare legislativă, structurală şi operaţională.
Un moment unic, marcant pentru istoria Poliţiei române îl reprezintă data de 7 iulie 2000, când, la Târgovişte, cu ocazia Zilei Poliţiei Române (sărbătorită pe atunci pe 8 iulie), într-o atmosferă de mare sărbătoare, în prezenţa ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu, şi-a deschis porţile publicului larg Muzeul Naţional al Poliţiei Române – aici fiind prezentată evoluţia Poliţiei Române de la începutul sec. al XIX-lea, până în prezent, precum şi relaţiile de prietenie şi de colaborare dintre poliţiştii români şi poliţiştii din alte ţări.
La data de 27 aprilie 2010, a fost inaugurat Centrul de Prevenire a Criminalităţii. În clădirea din B-dul Mircea cel Bătrân nr. 12 - Târgovişte funcţionează: Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Laboratorul Poligraf, Clubul Inspectorilor şefi din Poliţia Română şi un sindicat al poliţiştilor.
MUZEUL POLIŢIEI ROMÂNE – UNICITATE, CULTURĂ, ISTORIE ŞI PUNTE ÎNTRE POPOARE
Oraşul Târgovişte a fost timp de peste trei secole – cu unele întreruperi – reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti, obţinându-şi un binemeritat renume pentru oricine simte şi gândeşte româneşte.
Până la începutul domniei lui Mircea cel Bătrân (23 septembrie 1386) reşedinţele domneşti au rămas la Curtea de Argeş şi Câmpulung. Poziţia naturală favorabilă, în preajma munţilor (unde locuitorii se puteau retrage cu uşurinţă în caz de pericol) , nu chiar aproape de graniţa cu Imperiul Otoman, dar totuşi în mijlocul ţării, lucru care înlesnea administrarea ei – au contribuit la mutarea capitalei la Târgovişte.
Datorită mutării reşedinţei domneşti la Târgovişte, oraşul va cunoaşte o dezvoltare rapidă. Boierii dregători îşi vor construi la rândul lor, case şi lăcaşuri de cult în preajma Curţii Domneşti, trebuind să fie cât mai aproape de domnitor, înalţând adevărate monumente specifice artei şi arhitecturii româneşti.
Ultima epocă de înflorire a Târgoviştei este perioada lui Constantin Brâncoveanu, iar după moartea tragică a domnitorului şi a fiilor lui, capitala se va muta definitiv la Bucureşti.
Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893. Casa a fost construită iniţial, mult mai devreme, în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu. Va fi numită “Casa coconilor”, adică a fiilor domnitorului, fiind aşezată “den jos de biserica Sfanta Vineri” … aşa cum menţionează un document din anul 1630. Din stăpânirea domnească, “Casa coconilor” a ajuns către sfârşitul secolului al XVII-lea să fie folosită exclusiv pentru şcoală şi aici se presupune că ar fi învăţat şi marele poet Grigore Alexandrescu. Era o casă cu parter înalt, cu foişor, intrarea fiind prin acest foişor, dar dintr-o laterală, clădirea fiind acoperită cu şindrilă în patru ape.
Cu ocazia construirii Prefecturii, la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa va fi modificată în forma actuală. Planul clădirii este de formă pătrată, având două nivele. La parter există trei camere pe laturile de vest şi sud. La etaj este un hol lung cât toată clădirea şi câte trei încăperi pe fiecare latură, unde s-a amenajat expoziţia de bază a muzeului.
Beciul, având o structură specifică epocii brâncoveneşti, a rămas intact din timpul domnitorului. Are o formă pătrată, fiind împărţit în patru compartimente boltite cu calote sferice pe pandantivi, dispuse în jurul unui stâlp central din piatră, cu secţiunea circulară, pe care se descarcă patru arce dublouri. Lumina zilei pătrunde prin patru ferestre mici dispuse pe laturile de nord şi est.
Pe 7 iulie 2000, cu ocazia Zilei Poliţiei Române(sărbătorită pe atunci pe 8 iulie), într-o atmosferă de mare sărbătoare, în prezenţa ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu, şi-a deschis porţile publicului larg Muzeul Naţional al Poliţiei Române – aici fiind prezentată evoluţia Poliţiei Române de la începutul sec. al XIX-lea, până în prezent, precum şi relaţiile de prietenie şi de colaborare dintre poliţiştii români şi poliţiştii din alte ţări.
Poliţia este o instituţie importantă a statului contemporan, având însă adânci rădăcini în istorie, pentru că a apărut încă din perioada primei organizări statale. S-a dezvoltat în mod continuu şi a devenit în epoca Renaşterii instituţia principală în asigurarea ordinii interne în mai toate ţările.
Holul central este destinat expoziţiilor temporare şi, în decursul timpului a adăpostit peste 100 de expoziţii.
Prima sală începe cu prezentarea Agiei – prima instituţie poliţienească consemnată de documentele istoriei, care avea obligaţia de a asigura ordinea, liniştea şi curăţenia oraşelor Iaşi şi Bucureşti. Fiind o instituţie importantă a statului feudal din cele două ţări, în fruntea Agiei s-au aflat personalităţi de seamă, precum Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Sub ordinele Agiei se aflau importante efective militare care participau la apărarea ţării. Între formatiunile militare aflate în subordinea agăi ce au activat în sec.al XVIII-lea pe teritoriul capitalei au fost şi Arnăuţii. Aceşia purtau uniforme împodobite cu motive orientale şi erau dotaţi cu arme de foc dintre cele mai perfecţionate.
În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica va înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu Steagul Agiei, aflat în prezent la Muzeul Naţional Militar din Bucureşti. Pe una dintre feţe steagul avea brodată Buna Vestire şi, de aceea, ziua de 25 martie (când se sărbătoreşte Buna Vestire) este în prezent Ziua Poliţiei Române
Prin Regulamentele Organice s-au înfiinţat primele organe de ordine ce vor purta numele de poliţie.
În anul 1850, domnitorul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, a reorganizat instituţia dorobănţească şi, cu acest prilej, va modifica uniformele dorobanţilor.
Inspirată după modelul poliţiei statului francez, poliţia română a avut un rol important în realizarea Unirii din ianuarie 1859. După obţinerea recunoaşterii dublei sale alegeri pe plan internaţional, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în cadrul preocupărilor sale de modernizare a ţării, a acordat o atenţie deosebită şi activităţii instituţiei poliţieneşti.
În sala a 2-a este prezentată perioada interbelică, o perioadă de dezvoltare extraordinară a poliţiei române. Prin Înaltul decret nr.1586 din 7 iunie 1928, uniformele ofiţerilor de poliţie se vor modifica şi vor căpăta o linie tradiţională românească ce va ţine până la noua schimbare a regimului politic din anul 1948.
În acea perioadă Direcţiunea Generală a Poliţiei – era organul coordonator şi de directivă a muncii informative a serviciilor poliţieneşti din întreaga ţară. În anul 1929 se stabileşte o distincţie clară între Poliţia Urbană, formată şi executată în oraşe de organele Poliţiei Generale a Statului din cadrul cărora făcea parte şi Inspectoratul Gardienilor Publici şi Poliţia Rurală, ce se realiza în mediul rural prin Inspectoratul General al Jandarmeriei.
Sala a 3-a este dedicată Miliţiei – înfinţată în anul 1949, având drept scop menţinerea ordinii publice pe teritoriul ţării, asigurarea muncii paşnice, a securităţii personale a cetăţenilor şi apărarea bunurilor statului şi ale poporului.
Aici sunt prezentate bustul din bronz şi câteva obiecte personale ce au aparţinut gen.(r) Dumitru Ceacanica, considerat cel mai mare judiciarist român, cel care a instrumentat în timpul carierei numeroase cazuri, unele celebre în epocă (cazul Rîmaru cel mai cunoscut criminal în serie din România), prexcum şi un colţ dedicat gen. (r) Ion Anghelescu, doctor în criminalistică, primul poliţist român care a lucrat cu poligraful, autor a numeroase articole şi cărţi de specialitate publicate în ţară şi în străinătate.
Următoarea sală redă aspecte ale Poliţiei Române de după Revoluţia din Decembrie 1989. În prezent, Poliţia Română, aflată în plin proces de redefinire în societate, are contacte cu structuri similare din alte ţări, acumulând o bogată experienţă privind legislaţia, dotarea tehnică şi de cazarmare. De asemenea, se confruntă cu forme noi şi complexe de manifestare a criminalităţii, pentru combaterea cărora a fost necesară crearea unor structuri noi, precum şi extinderea celor deja existente.
Tot aici sunt prezentate şi aspecte din unităţile de învăţământ poliţienesc de la noi din ţară. În prezent, în România există două şcoli pentru agenţii de poliţie: Şcoala de agenţi de poliţie “Vasile Lascăr” în Câmpina şi Şcoala de agenţi de poliţie “Septimiu Mureşan” în Cluj-Napoca, o Academie de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” în Bucureşti, precum şi o şcoală pentru dreasarea câinilor folosiţi de poliţişti la Sibiu.
Sunt prezentate uniformele Poliţiei Române realizate în anul 1990, dar şi cele realizate după anul 2002, când Poliţia Română a fost demilitarizată, gradele militare fiind înlocuite cu grade profesionale. Această uniformă păstrează tradiţiile uniformelor romăneşti din perioada interbelică.
Sala a 5-a găzduieşte o colecţie internaţională de uniforme de poliţie din diverse state ale lumii, colecţie rezultată în urma donaţiilor delegaţiilor care au trecut pragul muzeului şi din două mari donaţii particulare, ale dlui.gen. Lazăr Cârjan şi a dlui. Schauer, un poliţist german.
Sala a 6-a – este o sală I.P.A. Deschisă poliţiştilor din întreaga lume, indiferent de rasă, culoare, rang, sex, religie şi limbă, International Police Association înfiinţată în 1950 de către Arthur Troop, un sergent de poliţie britanic are la bază relaţii de prietenie şi de întrajurorare între poliţiştii din diverse ţări şi a devenit cea mai importantă organizaţie internaţională cu acest profil din lume, având secţii naţionale în peste 80 de ţări.
Cu ocazia celei de-a 27-a Conferinţe a Consiliului Executiv Internaţional al I.P.A., care a avut loc în octombrie 1996 la Brisbane – Australia, Secţia Română a fost afiliată cu forţe depline. Aici sunt prezentate fanioane şi plachete realizate de diverse secţii naţionale I.P.A. cu ocazia unor întâlniri internaţionale, însemne de armă, insigne şi alte obiecte de la alte poliţii din întreaga lume.
CENTRUL DE PREVENIRE A CRIMINALIŢĂŢII
La începutul anului 2007, odată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, rolul Poliţiei Române s-a lărgit, trebuind să asigure o mai mare profesionalizare şi sincronizare cu poliţiile altor state.
Ca urmare, unul dintre demersurile făcute în acest sens a constat în crearea, la Târgovişte, a Centrului de Prevenire a Criminalităţii ce reprezintă rezultatul unei iniţiative a Ministerului Afacerilor Interne din România – Direcţia Schengen – Serviciul Fonduri Externe, prin care s-a iniţiat politica deschiderii unor Centre de Prevenire în România, prin programul ,,Poliţia în comunitate”, un demers al Landului Baden – Wurttemberg, din Germania.
Programul a fost finanţat exclusiv de partea germană cu 15000 euro, conceptul promovat de finanţator fiind prevenirea criminalităţii cu implicarea autorităţilor locale, în vederea creşterii gradului de siguranţă comunitară.
Partea română a avut ca obligaţie identificarea şi punerea la dispoziţie a unui spaţiu corespunzător (zonă cu trafic intens, frecventată de diferite categorii de persoane, existentă în proximitatea unor instituţii de învăţământ, sediul unor instituţii/organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, etc.) care să poată fi dotat cu aparatură audio-video, birouri, mese de conferinţă, panouri, etc., adecvat pentru derularea de activităţi preventive, la standarde europene.
În acest context, la data de 27.04.2010, a fost inaugurat Centrul de Prevenire a Criminalităţii. În clădirea din B-dul Mircea cel Bătrân nr. 12 funcţionează: Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Laboratorul Poligraf, Clubul Inspectorilor şefi din Poliţia Română şi un sindicat al poliţiştilor.
În încheiere putem spune că numai într-o democraţie autentică şi cu o instituţie modernă, aliniată la noi standarde, poliţia îşi păstrează locul şi rolul pentru care a fost creată, de a sluji intereselor oamenilor.
