2. A N U N Ţ - în atenţia candidaţilor care s-au înscris la concursul organizat de către I.P.J. Dâmbovița, pentru pentru ocuparea a patru posturi vacante de execuție, de personal contractual
A N U N Ţ
în atenţia candidaţilor care s-au înscris la concursul organizat de către I.P.J. Dâmbovița, pentru pentru ocuparea a patru posturi vacante de execuție, de personal contractual, respectiv tehnician Cazarmare II – I A la Compartimentul Administrarea Patrimoniului Imobiliar-poziţia 87, muncitor calificat IV - I la Compartimentul Administrarea Patrimoniului Imobiliar- poziţia 88, muncitor calificat IV – I la Biroul Tehnic/Exploatare şi reparaţii auto - poziţia 81, muncitor calificat IV - I la Biroul Tehnic/Exploatare şi reparaţii auto-poziţia 82, toate la Serviciul logistic, prin modalitatea încadrare din sursă externă, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului şi care îndeplinesc condițiile legale
Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs
|
Nr. crt |
ID |
Motivul |
|
|
DB-PCLOG81-159 |
INVALIDAT (dosarul candidatului nu este conform cu anunțul, respectiv tabelul nominal este incomplet) |
Lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs
|
Nr. crt |
ID |
Candidatura |
|
|
DB-PCLOG87-104 |
Candidatura validată |
|
|
DB-PCLOG87-125 |
Candidatura validată |
|
|
DB-PCLOG88-120 |
Candidatura validată |
|
|
DB-PCLOG81-158 |
Candidatura validată |
|
|
DB-PCLOG82-122 |
Candidatura validată |
Candidații care au fost declarați validați, vor susține evaluarea psihologică în data de 04.12.2021 în intervalul orar 13.00-16.30.
Atragem atenția candidaților de a-și lua toate măsurile pentru a se prezenta din timp la sediul Centrului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, situat pe Bulevardul Mircea cel Batran nr.12 (zona fostului magazin Muntenia), astfel încât să nu se creeze aglomerare la punctul de intrare și pentru a se putea efectua, în timp util, toate formalitățile ce țin de triajul epidemiologic.
În vederea ușurării procedurii de triaj, candidații vor avea deja asupra lor declarația pe proprie răspundere completată, semnată și datată 04.12.2021, pe care o vor preda, pentru verificare, la intrarea în sala de concurs, persoanelor care efectuează legitimarea candidaților. (Declarația pe proprie răspundere în scopul prevenirii şi limitării îmbolnăvirii cu virusul SARS-COV-2 se regăseşte în Anexei nr. 1 prezentului anunţ) și vor respecta măsurile de protecție în vederea răspândirii virusului (purtarea obligatorie a măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pe toată durata prezenței în instituția de învățământ).
ATENȚIE!!!
În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS COV 2 și protecţiei participanţilor la concursurile organizate de I.P.J. Dâmbovița, candidaţii sunt obligaţi să respecte anumite măsuri.
Astfel, la toate concursurile organizate de I.P.J. Dâmbovița, în data de 11.12.2021, vor putea participa exclusiv:
- candidații care sunt vaccinați împotriva virusului SARS CoV 2, dacă au trecut minimum 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- candidații care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS CoV 2;
- candidații care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS CoV 2, nu mai vechi de 72 de ore;
- candidații care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS CoV 2, nu mai vechi de 48 de ore.
Termenele de mai sus se calculează la data susținerii probei de concurs!
La accesul candidaţilor în incinta locaţiei în care are loc proba, se va verifica dovada că persoanele se află într-una dintre situaţiile care permit participarea, descrise mai sus, pe baza unui document scris pe care îl vor avea asupra lor, în copie (certificat verde digital Covid 19 printat şi/sau dovada testului negativ RT-PCR/antigen), care se va păstra la dosarul de concurs.
Candidaților care nu fac dovada că se află într-una din situațiile de mai sus, nu li se va permite accesul la probe și procedura de concurs pentru aceștia va înceta.
Candidații care vor fi declarați apt psihologic la evaluarea susținută în data de 04.12.2021, rezultat care va fi comunicat prin postare în data de 06.12.2021 până la ora 09.00, se vor prezenta la Centrul Medical Județean Dâmbovița, în cursul zilei de 06.12.2021, pentru demararea activității de obținere fisă aptitudine în muncă, cu următoarele documente:
- Fisa examen medical angajare – personal contractual completată (documente postate pe data de 26.11.2021) ;
- Dovada depunerii a sumei de 79 ron;
- Adeverința medicală data de medicul de familie;
- Dovada că persoanele se află într-una dintre situaţiile (menționate mai sus) care permit participarea, descrise mai sus, pe baza unui document scris pe care îl vor avea asupra lor, în copie (certificat verde digital Covid 19 printat şi/sau dovada testului negativ RT-PCR/antigen)









