COMPETENȚELE

Serviciului Acţiuni Speciale

 

 

Serviciul Acţiuni Speciale are următoarele competenţe şi activităţi specifice:

- execută capturarea sau neutralizarea infractorilor periculoşi ori înarmaţi;

- execută acţiuni specifice în zonele sau locurile în care s-au comis infracţiuni grave completând măsurile iniţiale ale subunităţilor teritoriale de poliţie;

- intervin operativ prin metode şi procedee specifice, pentru luarea primelor măsuri în cazul producerii unor atacuri asupra unor obiective sau persoane, de către infractori periculoşi sau înarmaţi, pentru eliberarea ostaticilor şi a persoanelor răpite sau sechestrate;

- execută acţiuni de însoţire şi protecţie a unor persoane importante, altele decât cele prevăzute în competenţa unor servicii specializate;

- participă la testarea aparaturii, echipamentului, materialelor sau armamentului ce urmează a intra în dotarea unităţilor de poliţie;

- participă la limitarea accidentelor de amploare, calamităţilor naturale şi catastrofelor, la salvarea de vieţi omeneşti, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită;

- participă la prinderea persoanelor date în urmărire naţională sau urmărire locală care se sustrag de la executarea pedepselor, evadaţilor, dezertorilor ori prinderi în flagrant.