COMPETENȚELE
SERVICIULUI DE ORDINE PUBLICĂ
1) realizează coordonarea operaţională a structurilor de ordine publică subordonate;
2) asigură implementarea pe plan local a documentelor de planificare strategică cu aplicabilitate în domeniul ordinii publice, emise de la nivel central (strategii, programe şi planuri de acţiuni pentru implementarea acestora etc.);
3) asigură implementarea pe plan local a concepţiilor de organizare/reorganizare a activităţii de ordine publică, emise de la nivel central şi formulează propuneri de îmbunătăţire, modificare şi sau completare, în funcţie de concluziile rezultate din procesul de implementare;
4) asigură punerea în aplicare a programelor şi planurilor de acţiuni şi măsuri, emise de la nivel central care vizează prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din competenţă, sau determină implicarea structurilor de ordine publică teritoriale;
5) iniţiază anteproiecte de acte normative cu aplicabilitate în domeniul ordinii publice, sau formulează puncte de vedere asupra celor aflate în procesul de consultare;
6) iniţiază/elaborează proiecte de documente de reglementare internă a unor activităţi din domeniile din competenţă;
7) participă în grupul de lucru constituit la nivelul inspectoratului de poliţie judeţean pentru elaborarea/actualizarea Planului unic de ordine şi siguranţă publică, precum şi în Grupul de Coordonare şi Trasare a Sarcinilor;
8) organizează şi coordonează nemijlocit acţiuni în raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu impact asupra climatului de ordine şi siguranţă publică, pe baza produselor analitice furnizate de structura de analiză a informaţiilor;
9) participă la organizarea şi desfăşurarea misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestaţiile publice cu grad ridicat de risc şi asigură coordonarea nemijlocită a efectivelor de ordine publică;
10) cooperează/relaţionează cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Poliţiei Locale, organele administraţiei publice locale, societăţi specializate de pază etc., pentru prevenirea infracţiunilor stradale în sistem integrat;
11) realizează analize periodice cu privire la evoluţia criminalităţii din domeniile de competenţă, în special criminalitatea stradală, iar în funcţie de concluziile desprinse, stabileşte măsurile necesare pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii în prevenirea şi combaterea acesteia;
12) realizează evaluări periodice pe liniile de muncă din competenţă, conform cadrului dispoziţional intern sau ori de câte ori evoluţia situaţiei operative o impune;
13) organizează şi coordonează, prin ofiţerii formatori, împreună cu serviciile management resurse umane, activitatea de pregătire profesională pentru toate categoriile de personal din structurile de ordine publică subordonate, potrivit reglementărilor incidente din domeniu;
14) îndrumă şi controlează modul în care se respectă dispoziţiile legale cu privire la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor de către unităţi şi prestatorii de servicii;
15) coordonează, evaluează şi controlează activitatea în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, după cum urmează:
a). execută controale de specialitate la obiectivele din raza de competenţă, conform reglementărilor în domeniu;
b). întocmeşte studii de caz pentru infracţiunile contra patrimoniului comise cu moduri de operare deosebite, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor favorizatoare şi a măsurilor legale pe care le înaintează Direcţiei de Ordine Publică;
c). întocmeşte şi supune aprobării conducerii inspectoratului, până la data de 20 ianuarie a fiecărui an, un plan ce va cuprinde modalitatea de efectuare a activităţilor de control în domeniul de referinţă, termenele de executare, personalul implicat, precum şi necesitatea realizării de evaluări trimestriale în acest sens,
d). primesc, verifică şi înaintează Direcţiei de Ordine Publică documentaţiile pentru licenţierea societăţilor specializate de pază şi a celor din domeniul sistemelor de alarmare;
e). verifică şi/sau avizează următoarele tipuri de documentaţii:
- cele referitoare la îndeplinirea condiţiilor legale de către conducătorii societăţilor specializate;
- planurile de pază ale obiectivelor asigurate cu pază înarmată şi cele ale unităţilor financiar-bancare;
- planurile de pază ale transporturilor de valori interjudeţene şi locale;
- planurile de protecţie pentru serviciul de gardă de corp;
- cele referitoare la toate tipurile de personal care execută serviciul înarmat conform competenţelor;
- proiectele sistemelor de alarmă împotriva efracţiei;
- cele referitoare la punerea în funcţiune a sistemelor avizate la cererea sau la solicitarea beneficiarului;
- cele referitoare la dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
- cele referitoare la atestarea profesională a personalului de pază;
- instructajele pentru personalul de pază înarmat.
f). prin dispoziţia inspectorului şef activităţile prevăzute la pct. 5 sau unele dintre acestea pot fi delegate subunităţilor, în vederea soluţionării cu celeritate a cererilor.
16) desfăşoară nemijlocit, prin personalul desemnat, activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a tăierilor şi transporturilor ilegale de masă lemnoasă din fondul forestier de stat şi privat, în zona administrativ-teritorială a judeţului;
17) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informaţii în scopul cunoaşterii evoluţiei situaţiei operative din domeniile date în competenţă, conform reglementărilor în vigoare;
18) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
19) constată infracţiuni şi desfăşoară activităţi de cercetare penală, în limita competenţelor;
20) desfăşoară activităţi de control la structurile de ordine publică din subordine, pe liniile de muncă din competenţă, cu respectarea cadrului dispoziţional în materie;
21) verifică memoriile, sesizările şi reclamaţiile adresate de către cetăţeni, instituţii publice sau organisme neguvernamentale repartizate de conducerea unităţii, conform competenţei;
22) verifică plângerile şi sesizările cetăţenilor referitoare la respectarea eticii şi deontologiei de către poliţiştii de ordine publică sau la alte aspecte din domeniul de competenţă, repartizate de conducerea unităţii;
23) în baza dispoziţiilor şefilor ierarhici desfăşoară activităţi de cercetare prealabilă, administrativă şi/sau participă prin personalul propriu în consiliile de disciplină;
24) îndrumă activitatea de instruire, pregătire şi folosire a animalelor de serviciu din dotarea formaţiunilor subordonate;
25) coordonează la nivel judeţean activitatea structurilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic şi piscicol, potrivit competenţei;
26) asigură aplicarea la nivel judeţean a planurilor comune de acţiune elaborate la nivel central;
27) realizează analize şi evaluări lunare cu privire la activităţile desfăşurate la nivel judeţean pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională din domeniile silvic şi piscicol;
28) relaţionează cu Direcţia Silvică judeţeană, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Financiare şi alte instituţii sau organizaţii cu atribuţii în aceste domenii;
29) organizează şi execută acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic şi piscicol;
30) desfăşoară nemijlocit activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transporturilor ilegale de masă lemnoasă din fondul forestier de stat şi privat existent pe raza administrativ-teritorială a judeţului;
31) desfăşoară nemijlocit activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în zona administrativ-teritorială a judeţului;
32) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii evoluţiei situaţiei operative din domeniile aflate în competenţă, conform reglementărilor în vigoare;
33) constată infracţiuni din domeniile specifice şi desfăşoară activităţi de cercetare penală;
34) controlează modul de asigurare a pazei fondurilor forestiere şi piscicole.