INVITAȚIE DE PRESĂ
INVITAȚIE DE PRESĂ
Jurnaliștii acreditați pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița sunt invitați să participe luni, 25 martie, începând cu ora 11:00, la atelierele și expozițiile cu tehnica din dotare organizate pe platoul din fața Instituției Prefectului Dâmbovița.
Astfel, polițiștii de la rutieră, ordine publică, criminalistică, protecția animalelor, siguranță școlară, prevenirea criminalității și luptătorii de la acțiuni speciale vă vor prezenta exerciții demonstrative, tehnica din dotare, laboratorul rutier și cel criminalistic, aparatele pentru măsurarea vitezei de deplasare și multe alte surprize.
Totodată, în aceeași zi, începând cu ora 12:15, vă invităm să ne fiți alături la ședința festivă organizată cu prilejul Zilei Poliției Române.
Activitatea se va desfășura la Corpul K - Universitatea Valahia Târgoviște, din municipiul Târgoviște.
Vă adresăm rugămintea de a ne confirma prezența dumneavoastră în privat, până la data de 25 martie a.c., ora 08:00, prin transmiterea unui mesaj la numărul de telefon 0757060607.
Vă așteptăm cu drag!









