08 Septembrie 2023Sursa: IPJ Dambovita

Polițiștii dâmbovițeni vor fi prezenți la evenimentele organizate în acest sfârșit de săptămână

În perioada 8-10 septembrie a.c., cu prilejul organizării mai multor evenimente cultural-artistice în județ, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi în teren, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, unde vor acționa pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier.

 

Pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise, precum și promovarea unor mesaje destinate prevenirii victimizării minorilor ori victimelor violenței domestice, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară vor desfășura o serie de activități informativ – preventive.

 

În fiecare zi, polițiștii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri din județ, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier, fiind folosite aparatele pentru măsurarea vitezei de deplasare și cele pentru testarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool sau substanțe psihoactive.

 

Precizăm că vineri, 8 august, în intervalul orar 12:00-12:30, în zona Mitropoliei Târgoviștei, circulația va fi deviată pe următorul traseu: bulevardul Mircea cel Bătrân, bulevardul Independenței (segmentul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Stelea), Calea Domnească (segmentul cuprins între str. Gimnaziului și str. Constantin Brâncoveanu).

 

În ziua de sâmbătă, cu ocazia show-ului aviatic care se va organiza pe stadionul ”Eugen Popescu”, în intervalul orar 18:30-19:15, traficul rutier va fi restricționat pe strada Justiției (segmentul cuprins între str. Stelea și Calea Domnească).

 

Reamintim că polițiștii dâmbovițeni vor fi în zona de desfășurare a evenimentelor și pe traseele de deplasare la locațiile respective.

 

În situația în care veți participa la evenimentele din acest sfârșit de săptămână, pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoanele cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.

 

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi să nu uite de politeţea rutieră.

 

Conduceţi prudent, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

 

Respectaţi indicațiile polițiștilor din teren, iar, în caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!