Accident rutier în afara localității Frasinu
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Frasinu.
Din verificările preliminare, un tânăr, de 21 de ani, din județul Teleorman, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711 E, în afara localității Frasinu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Buciumeni.
În urma coliziunii, trei persoane, pasagere în primul autoturism, au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.









