ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA SCHEIU DE JOS
În cursul serii trecute, 2 octombrie a.c., în jurul orei 22:15, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Scheiu de Jos.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702, în localitatea Scheiu de Jos, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Ludești.
În urma accidentului, șoferul de 48 de ani și o pasageră, în vârstă de 44 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ulterior, după verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul de 20 de ani nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.









