ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
În această seară, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 19:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Eroilor, din municipiul Târgoviște.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 19 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Bulevardul Eroilor, din municipiul Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani.
În urma accidentului, o femeie, de 35 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.









