18 Februarie 2026Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI, ÎN CONTEXTUL AVERTIZĂRILOR METEOROLOGICE

În noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe întreg teritoriul județului, în contextul menținerii codului meteorologic și al ninsorii abundente care a afectat circulația rutieră.

 

Echipajele de poliție rutieră și ordine publică au fost prezente pe principalele artere de circulație, precum și pe drumurile județene și comunale, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere și pentru sprijinirea conducătorilor auto aflați în dificultate.

 

Polițiștii au intervenit pentru dirijarea traficului în zonele în care stratul de zăpadă s-a depus rapid, au semnalizat sectoarele de drum cu risc și au monitorizat permanent tronsoanele cu pante, curbe periculoase, poduri și pasaje.

 

Pe parcursul nopții, au fost acordate sprijin și îndrumare mai multor participanți la trafic, fiind gestionate situații generate de autovehicule rămase temporar înzăpezite sau care nu mai puteau înainta din cauza carosabilului alunecos.

 

De asemenea, polițiștii au colaborat cu reprezentanții celorlalte instituții abilitate pentru asigurarea intervenției utilajelor de deszăpezire și menținerea circulației în condiții de siguranță.

 

Acțiunile au avut ca principal obiectiv prevenirea blocajelor rutiere și reducerea riscului de producere a accidentelor, în condiții meteorologice dificile.

 

Precizăm faptul că, la acest moment, în județul Dâmbovița, traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, fără a exista drumuri închise sau cu restricții.

 

Polițiștii rămân în continuare mobilizați și vor acționa ori de câte ori situația o va impune, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Galerie foto