19 Decembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

ACTIVITĂȚI PREVENTIV-EDUCATIVE DESFĂȘURATE ÎN ȘCOLI DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

 

În perioada 5-18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști ai Serviciului Criminalistic și Biroului Siguranță Școlară, au desfășurat activități preventiv-educative în trei unități de învățământ gimnazial și preuniversitar din municipiul Târgoviște.

 

Beneficiari ai activităților au fost 150 de elevi și 7 cadre didactice.

 

Scopul acțiunilor a fost informarea elevilor cu privire la prevenirea abuzurilor asupra animalelor, riscurile consumului de substanțe interzise, precum și regulile de deplasare în siguranță pe drumurile publice.

 

Activitățile au constat în prezentări interactive și discuții deschise cu elevii și cadrele didactice, fiind abordate teme precum responsabilitatea față de animale, prevenirea abandonului, importanța sterilizării și a microcipării, precum și promovarea unui comportament responsabil și empatic față de animale.

 

Prin aceste demersuri, elevii au fost încurajați să conștientizeze rolul pe care îl au în comunitate și modul în care pot contribui la reducerea cazurilor de cruzime asupra animalelor.

 

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor continua aceste activități și în anul 2026, având ca obiectiv educarea noilor generații, întrucât educația timpurie reprezintă un element esențial în formarea unei societăți responsabile și empatice.

Galerie foto