BULETIN DE PRESĂ
ACȚIUNI BLITZ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII BIROULUI RUTIER
La data de 14 octombrie a.c., în intervalul orar 08:00-15:00, polițiștii Biroului Rutier au organizat și desfășurat acțiuni de tip „blitz” pe raza de competență a Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, având ca scop respectarea normelor privind transportul de mărfuri și verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
În cadrul activităților derulate, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 36.000 de lei. Dintre acestea, 18 au fost aplicate șoferilor ale căror vehicule prezentau defecțiuni tehnice.
Totodată, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 autovehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, polițiștii au retras certificatele de înmatriculare ale acestora, până la remedierea problemelor constatate.
Alte 7 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neutilizarea cartelei tahografice, conform O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
În plus, polițiștii au dispus confiscarea a 2,75 mc de material lemnos, ce era transportat cu o autoutilitară, fără a fi deținută documentație legală de proveniență și transport, iar conducătorul auto a fost sancționat conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
De asemenea, la data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe Bulevardul I.C. Brătianu, din Târgoviște, deși ar fi avut exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
CONSTATĂRI PE LINIE DE RUTIERĂ ALE POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din municipiu.
În urma testării șoferului cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.
De asemenea, în jurul orei 12:00, polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Produlești, în timp ce ar fi condus un moped neînmatriculat în circulație, pe drumul comunal 61, în localitatea Produlești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în jurul orie 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au surprins în localitatea Bălteni, un bărbat, de 35 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, deși nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației.
BĂRBAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CU PAGUBE MATERIALE
Pe parcursul zilei de ieri, 14 octombrie a.c., în jurul orei 10:32, polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au protocolat un accident rutier soldat cu pagube materiale produs pe DJ 711D, în localitatea Poiana, între un autoturism, condus de o femeie, din municipiul București și un tractor, condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Poiana.
Polițiștii au procedat la testarea șoferilor pentru depistarea consumului de alcool, iar în cazul conducătorului tractorului, rezultatul a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.









