17 Noiembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

BULETIN DE PRESĂ

BĂRBAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE, IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CU PAGUBE MATERIALE

 

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident cu pagube materiale în comuna Perșinari.

 

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Perșinari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Belșugului, din comuna Perșinari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași comună.

 

În urma coliziunii, nicio persoană nu a fost rănită.

 

Cu ocazia verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că șoferul de 56 de ani nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI

 

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Formațiunii Ordine Publică Pucioasa au depistat un minor, de 12 ani, în timp ce ar fi condus, în orașul Pucioasa, o motocicletă pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

 

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că motocicleta ar fi neînmatriculată în circulație și i-ar fi fost încredințată minorului de către mama sa, o femeie, de 51 de ani, din orașul Pucioasa.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.

 

De asemenea, la data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 01:55, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Mihai Bravu, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Băleni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.

 

În plus, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a-l conduce pe drumurile publice de către un tânăr, de 22 de ani, din comuna Băleni.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului.

 

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI PENTRU

COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE

 

 La data de 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 12:00-17:00, politiștii din cadrul BIROULUI RUTIER au desfășurat o acțiune, pe DN 72 A Priseaca, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și pentru asigurarea elementului polițienesc în stradă.

 

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 71 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.                                                                      

 

Totodată, polițiștii rutieri au reținut 7 permise de conducere (1 - viteză, 5 - depășiri neregulamentare, 1 - neacordare de prioritate pietonilor) și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Galerie foto