BULETIN DE PRESĂ
ȘOFERI AFLAȚI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI
La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au oprit pentru control, pe DN 72, în comuna Dragodana, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Răscăieți.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în această dimineață, 30 noiembrie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au depistat un bărbat, de 36 de ani, din orașul Găești, în timp ce ar fi condus un autoturism în orașul Găești, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
În urma testării șoferului în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați au fost conduși la spital în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
POLIȚIȘTII DIN TITU AU CONSTATAT MAI MULTE NEREGULI ÎN URMA UNUI CONTROL
La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii Secției Nr. 13 Poliție Rurală Titu au depistat un bărbat, din comuna Sălcioara, în timp ce ar fi condus un tractor neînregistrat în circulație, în localitatea Bolovani.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, acesta ar fi transportat cantitatea de 2 mc material lemnos, pentru care nu ar fi deținut documente specifice de însoțire.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis.
Totodată, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat.
ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ACTELOR DE EVAZIUNE FISCALĂ CONTINUĂ
La data de 29 noiembrie a.c., în intervalul orar 14:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală și a actelor de comerț ilicit, în localitățile Vizurești, Ciocănești și Niculești.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 22 de societăți comerciale și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale conform O.U.G nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 33.000 de lei.
Totodată, au fost confiscate sume de bani, în valoare de 702 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice vor continua să desfășoare activități pentru combaterea evaziunii fiscale.









