BULETIN DE PRESĂ
5 ORE DE ACȚIUNE, 212 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE, 56 PERMISE DE CONDUCERE REȚINUTE
În dimineața zilei de ieri, 15 decembrie a.c., în intervalul orar 05:00-10:00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe raza județului Dâmbovița, cu precădere pe DN 7, DN 72 și DN 71.
Astfel, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 212 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la peste 61.000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 98, au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere, 56 de permise de conducere. Dintre acestea, 32 de permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului.
Alte 4 permise au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului, cu o alcoolemii de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru depășiri neregulamentare, 6 permise de conducere au fost reținute.
În plus, polițiștii au retras 7 certificate de înmatriculare ale unor vehicule ce prezentau defecțiuni tehnice.
De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.
EXEMPLE:
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 06:25, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 45 de ani, din orașul Pucioasa, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în orașul Pucioasa, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Rezultatul testării cu aparatul din dotare a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în jurul orei 08:00, polițiștii Serviciului Rutier au surprins un bărbat, de 33 de ani, din comuna Mănești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în municipiul Târgoviște, având o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoarea rezultată în urma testării efectuate cu aparatul alcooltest.
De asemenea, în jurul orei 09:35, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe DC 188, în comuna Tătărani, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, cei trei șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În plus, la data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Crângurile, în timp ce ar fi condus un autoturism neînmatriculat pe DN 7, în comuna Crângurile, având autorizația de circulație provizorie expirată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII RUTIERI PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL NEÎNMATRICULAT ÎN CIRCULAȚIE
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, în municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 74 de ani, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu ar fi înmatriculat în circulație, autorizația de circulație provizorie a acestuia fiind expirată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
BĂRBAT AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CU PAGUBE MATERIALE
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 21:15, polițiștii Biroului Rutier au fost solicitați să soluționeze un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Târgoviște.
Șoferul implicat a fost testat cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
UPDATE/REȚINUT PENTRU 24 DE ORE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR DISPUSE PRINTR-UN ORDIN DE PROTECȚIE
Pe parcursul zilei de ieri, 15 decembrie a.c., bărbatul de 57 de ani, din municipiul Târgoviște, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, și reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.


.jpeg)







