BULETIN DE PRESĂ
DEPISTATĂ LA VOLAN FĂRĂ A DEȚINE PERMIS DE CONDUCERE
La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic o minoră, de 16 ani, din comuna Finta, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 720A, pe raza localității Gheboaia, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de către o tânără, de 18 ani, din comuna Finta, deși aceasta ar fi avut cunoștință despre faptul că minora nu posedă permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se cunoaște că se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 335 alin. (1) din Codul penal.
Update/ REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE
La data de 19 februarie a.c., femeia și bărbatul, ambii în vârstă de 38 de ani, din municipiul București, reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, au fost prezentați magistraților.
Pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Update/ AȚI VĂZUT-O?
MINORĂ PLECATĂ VOLUNTAR DE LA DOMICILIU
Pe parcursul zilei de ieri, 19 februarie a.c., minora ISTRATE CRISTINA, în vârstă de 15 ani, din localitatea Lungulețu, a fost depistată pe raza municipiului Târgoviște.
Aceasta a declarat că nu ar fi fost victima niciunei infracțiuni.









