22 Noiembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

 

La data de 21 noiembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

 

Ulterior, pe parcursul aceleiași zile, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Cercetările au reliefat faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe soția acestuia.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

 

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.