CERCETAȚI DE POLIȚIȘTI SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNILOR DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 15 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că în cursul serii de 12 decembrie 2025, în jurul orei 20:20, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Bălteni, pe fondul unui conflict spontan, cei patru bărbați ar fi agresat fizic și cu obiecte contondente un bărbat, de 65 de ani, și o femeie, de 51 de ani.
De asemenea, prin faptele lor, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
În urma conflictului, persoanele vătămate au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.









