DOSAR PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 14:40, polițiștii Secției Nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit pentru control, în comuna Răscăeți, un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.









