INFRACȚIUNI CONSTATATE DE POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI LA REGIMUL RUTIER
În după-amiaza zilei de 12 februarie a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN72, pe raza localității Șuța Seacă, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Dragodana.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 42 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe DN1A, în localitatea Cornești, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.









