13 Noiembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

LANSAREA PROIECTULUI “SUB LUMINA CĂRȚILOR: EDUCAȚIE, SIGURANȚĂ ȘI CREDINȚĂ”

 

În această săptămână, la Biblioteca Comunei Gura Ocniței a avut loc lansarea proiectului „Sub lumina cărților: educație, siguranță și credință”, inițiat de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dâmbovița, împreună cu Parohia Gura Ocniței.

 

 Scopul proiectului este dezvoltarea competențelor de siguranță, responsabilitate, empatie si încredere ale copiilor prin educație preventivă și practică, având o gamă variată de teme: educație rutieră, siguranța în mediul digital, prevenirea violenței și a bullying-ului, credință și bunătate, promovarea drepturilor copiilor, ateliere si cursuri de prim ajutor.

 

De asemenea, proiectul urmărește implicarea activă a părinților în procesul educativ, sprijinindu-i să devină parteneri responsabili în formarea comportamentelor sigure, echilibrate și morale ale copiilor, contribuind astfel la crearea unui mediu familial și comunitar bazat pe respect, colaborare și sprijin reciproc.

 

Partenerii implicați în derularea proiectului sunt: Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița, Organizația „Salvați Copiii” – Filiala Dâmbovița, Primăria Comunei Gura Ocniței, Biblioteca Comunală Gura Ocniței și Școala Gimnazială Gura Ocniței.

 

Prin această inițiativă, comunitatea locală demonstrează încă o dată că educația și colaborarea dintre instituții pot construi un mediu mai sigur și mai echilibrat pentru copii, sub lumina cărților și a valorilor autentice.

Galerie foto