06 Noiembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

PERSOANE CERCETATE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ – REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE

 

        În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în aplicare 2 mandate de aducere, emise pe numele a două persoane, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, acestea fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2018 - februarie 2024, cele două persoane ar fi omis să evidențieze în documentele legale ale societății, cuantumul veniturilor realizate din operațiunile comerciale de vânzare a unor mărfuri și de prestare a unor servicii către diverși clienți.

 

Totodată, ar fi omis să evidențieze în documente, taxa pe valoare adăugată colectată.

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 307.000 de lei.

 

Pe parcursul zilei de astăzi, față de cele două persoane vizate, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar mâine, 7 noiembrie, vor fi prezentate magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

 

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în vederea documentării întregii activități infracționale.