PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE EXERCITAREA FĂRĂ DREPT A UNEI PROFESII SAU ACTIVITĂȚI
La data de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din județul Argeș.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 14 iunie a.c., în jurul orei 11:00, în timp ce se afla la domiciliul unui bărbat, din comuna Văleni-Dâmbovița, în calitate de fost tehnician veterinar, ar fi efectuat fără drept o intervenție chirurgicală de castrare a unui exemplar ecvin.
Ulterior, din nefericire, animalul a decedat.
Tot pe parcursul zilei de ieri, 8 decembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitatea care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.









