REȚINUT PENTRU 24 DE ORE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE PORT FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE ȘI AMENINȚARE
La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 17 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de portul fără drept de obiecte periculoase și amenințare.
De asemenea, în dimineața zilei de 25 februarie a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, la locuința tânărului, ocazie cu care acesta a fost identificat.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul zilei de 21 februarie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei unități comerciale din municipiul Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, tânărul ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat, de 31 de ani.
Totodată, cel în cauză l-ar fi amenințat pe bărbat și cu un obiect ascuțit-înțepător, pe care îl deținea asupra sa, fără drept.
Pe parcursul zilei de astăzi, 26 februarie a.c., acesta va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.









