22 Decembrie 2025Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA

REZULTATELE ACȚIUNII ROADPOL – ALCOHOL & DRUGS

 

În perioada 15 - 21 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au desfășurat activități specifice în cadrul operațiunii internaționale ROADPOL – Alcohol & Drugs, acțiune derulată la nivel european, având ca scop principal prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

 

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii au fost prezenți pe principalele artere rutiere din județ, acționând în trafic cu aparatele alcooltest și drugtest, pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care aleg să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

 

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 765 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest.

 

Ca urmare a activităților desfășurate, 13 șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, fiind scoși din trafic.

 

Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, conform prevederilor legale în vigoare.

 

Dintre aceștia, 7 conducători auto au avut alcoolemii cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar 6 conducători auto au prezentat o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Polițiștii dâmbovițeni vor acționa în continuare pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool sau substanțe interzise!