Tânăr reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului
La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr, de 16 ani, din comuna I.L.Caragiale.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Cercetările au reliefat faptul că, în cursul serii de 15 septembrie a.c., în jurul orei 21:50, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Furtuna, din comuna I.L.Caragiale, ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 33 de ani, ce se deplasa pe partea carosabilă.
În urma accidentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul ar fi părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe parcursul zilei de astăzi, 17 septembrie a.c., cel în cauză va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.









