POLIȚIȘTII RUTIERI AU ACȚIONAT PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER
La data de 25 februarie a.c., în intervalul orar 05:30-11:00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe raza județului Dâmbovița.
Astfel, în perioada dedicată derulării acțiunii, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 221 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora ridicându-se la peste 690.000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 102, au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Alte 33 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță, iar 12 pentru utilizarea telefonului mobil la volan, fără folosirea sistemului hands-free.
Pentru abateri ale bicicliștilor, polițiștii au aplicat 6 de sancțiuni contravenționale, iar pentru abateri ale pietonilor, alte 2 sancțiuni.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere, 38 de permise de conducere, dintre care 30 pentru viteză și 4 pentru depășiri neregulamentare. Alte 4 permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, consum de alcool, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor polițiștilor rutieri.
În plus, polițiștii au retras 9 certificate de înmatriculare ale unor vehicule ce prezentau defecțiuni tehnice.
Polițiștii rutieri vor continua să desfășoare astfel de acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii accidentelor rutiere.


.jpeg)
.jpeg)







