ELIBERAREA ATESTATULUI PROFESIONAL AGENŢI DE PAZĂ ŞI ORDINE
De regulă, persoana care a urmat cursul de calificare pentru agent de securitate, va solicita eliberarea atestatului de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean în raza căruia aceasta îşi are domiciliul sau reşedinţa prezentând următoarele documente:
1. Cerere de eliberare a atestatului;
2. Certificatul de Calificare Profesională, în original;
3. Copie după procesul-verbal încheiat de comisia de examinare;
4. Copiea actului de identitate;
5. Documente din care rezultă că este apt medical pentru exercitarea funcției, eliberate de unități autorizate în profilul medicina muncii;
6. Cazier judiciar în original, în cazul în care perioada de valabilitate a certificatului de calificare a expirat (peste 6 luni)
Prin exceptie, organizatorul cursului de calificare poate solicita eliberarea atestatelor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, Inspectoratului de Poliție Județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, prezentând următoarele documente:
1. Cerere de eliberare a atestatelor;
2. Tabel nominal pe suport de hârtie cu datele de stare civilă ale absolvenţilor;
3. Certificatul de Calificare Profesională, în original;
4. Copie dupa procesul-verbal încheiat de comisia de examinare;
5. Copie după actele de identitate ale absolvenților;
6. Documente din care rezultă că absolvenții sunt apți medical pentru exercitarea funcției, eliberate de unități autorizate în profilul medicina muncii;
7. Cazier judiciar în original, în cazul în care perioada de valabilitate a certificatului de calificare a expirat (peste 6 luni).
Sunt exceptate de la obligaţia obţinerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care deţin un certificat de competenţe profesionale, dobândit potrivit legii, şi care fac dovada că au avut calitatea de poliţist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puţin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.