Data concursului: 03 Septembrie 2022

A N U N Ţ - Pentru ocuparea a unui post vacant de ofiter specialist III ( sociolog), din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, specializarea Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii – Compartimentul Analiza si Prevenire a Criminalitatii, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului şi care îndeplinesc condițiile legale

A  N  U  N  Ţ

 

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale art. 7 alin (1) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare, Nota-raport nr. 556745 din 02.06.2022, a Ministerului Afacerilor Interne, comunicată IGPR prin adresa 338046/15.06.2022, respectiv adresa IGPR nr. 556762/22.06.2022 prin care s-a aprobat iniţierea/demararea procedurilor de concurs,

 

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, strada Carol I, nr. 64, județul Dâmbovița organizează,

 

 

C  O  N  C  U  R  S :

 

 

Secțiunea I – POSTUL  SCOS LA CONCURS

 

Pentru ocuparea a unui post vacant  de ofiter specialist III ( sociolog), din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, specializarea Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii prevăzuta la poziţia 203/a din statul de organizare al unităţii – Compartimentul Analiza si Prevenire a Criminalitatii, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului şi care îndeplinesc condițiile legale, după cum urmează:

 

Înscrierea se realizează, în perioada 29.06 - 12.07.2022 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 12.07.2022, doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail: sursaexterna@db.politiaromana.ro 

Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ și transmise împreună la adresa de e-mail sursaexterna@db.politiaromana.ro .

Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 12.07.2022, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

În următoarele două zile lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de la aceeași adresă, respectiv sursaexterna@db.politiaromana.ro, de confirmare a primirii cererii, precizându-se și numărul de înregistrare, și codul atribuit candidatului. E-mail-ul de confirmare nu certifică primirea în volum complet și corect a documentelor, aceasta fiind responsabilitatea exclusivă a candidaților. Verificarea documentelor transmise se realizează ulterior datei limită de transmitere a dosarelor de către comisia de concurs în vederea validării. Codul atribuit urmează a fi folosit pentru identificarea candidatului pe întreaga procedură de concurs.

În referire la Regulile privind transmiterea documentelor necesare înscrierii cuprinse în anunțul de concurs, în situațiile în care volumul documentului pdf, care reunește toate documentele aferente dosarului de recrutare, depășește capacitatea maximă suportată de e-mail pentru transmitere în format electronic (25 MB), candidatul va putea transmite un al doilea e-mail doar cu restul documentelor pe care nu le-a putut trimite inițial, menționând, în clar, datele sale de identificare și specificând faptul că aduce o completare unui e-mail transmis anterior;

Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv sursaexterna@db.politiaromana.ro astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.

 

Secţiunea I – POSTUL SCOS LA CONCURS

 

- postul vacant de ofiţer specialist III (sociolog), specialitatea sociologie, existent la nivelul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prevăzut cu gradul profesional de comisar de poliţie, la poziţia 203/a din Statul de organizare al unității, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale.

 

Secţiunea a II-a – CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS

 

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii legale şi criterii specifice:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat „Admis”).

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv:

  • pregătire de bază:

       I. Studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență  sau echivalentă într-unul din următoarele domenii fundamentale/ domenii/ domenii de studii universitare de licență/profile/specializări/programe de studii/specialități: sociopsiho-pedagogie/sociopsihopedagogie, sociologie, sociologie-psihologie/psihologie-sociologie,f ilosofie-sociologie, psihosociologie - informații sau sociologie-etnologie,

SAU

       II. Studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) absolvite cu diplomă de licență, în unul dintre următoarele domenii de licență/ domenii de studii universitare de licență: sociologie, asistență socială sau sociologie și asistență socială.

  • pregătirea de specialitate: nu este cazul.

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;

h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;  

k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat „Admis”);

n) dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;

o) să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa și nivelul prevăzut de fișa postului, conform reglementărilor legale.

          Pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante NU pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. 1 lit. a), c), g), h), i), k), l) și n) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului.

            Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 57 1 alin. (6) din Anexa 3 la Ordinul M.A.I. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

ATENŢIE! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ

 

Agentul de poliţie poate participa la concurs, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

 

  1. să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează

pregătire de bază:

       I. Studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență  sau echivalentă într-unul din următoarele domenii fundamentale/ domenii/ domenii de studii universitare de licență/profile/specializări/programe de studii/specialități: sociopsiho-pedagogie/sociopsihopedagogie, sociologie, sociologie-psihologie/psihologie-sociologie,filosofie-sociologie, psihosociologie- informații sau sociologie-etnologie,

SAU

       II. Studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) absolvite cu diplomă de licență, în unul dintre următoarele domenii de licență/ domenii de studii universitare de licență: sociologie, asistență socială sau sociologie și asistență socială.

pregătirea de specialitate: nu este cazul.

b) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;

c) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;

    d) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;

e) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;

f) să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa și nivelul prevăzut de fișa postului, conform reglementărilor legale.

.

Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 571 alin. (6) din Anexa 3 la Ordinul M.A.I. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

 ATENȚIE! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

 

Secţiunea a III-a - Reguli privind înscrierea la concurs

 

Înscrierea se realizează, în perioada 29.06 - 12.07.2022 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 12.07.2022 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail: sursaexterna@db.politiaromana.ro.

Cererile de înscriere, însoțite de documentația solicitată, transmise după data de 12.07.2022, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

 

Înscrierea candidaților se va realiza pe post, departajarea se va face în funcție de nota obținută la proba scrisă, în ordine descrescătoare.

 

Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:

- documentele care necesită a fi completate (ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format .pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier .pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (ex.: Popescu Ioan - act identitate, Popescu Ioan - cerere înscriere, etc.);

- toate documentele vor fi scanate în format .pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului .pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original - ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibil;

- toate documentele menționate în prezentul anunț vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele .pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;

- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (ex: Popescu Ioan - Dosar de recrutare înscriere concurs cercetare și prevenire a criminalității).

 

Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs, după caz, pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite. 

În următoarele două zile lucrătoare, ulterioare depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii de la aceeași adresa, precizându-se codul atribuit candidatului.

 

Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor specificate în anunţ, în volum complet, ce vor fi scanate și transmise împreună la adresa de e-mail menţionată în anunţ, în format .pdf.

 

Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, la adresa indicată în anunț, documentele transmise astfel nefiind luate în considerare.

 

  Dosarul de recrutare va cuprinde următoarele documente:

  1. cererea de înscriere (Anexa nr. 2);
  2. Curriculum-vitae (model europass);
  3. copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul/foaia matricolă);

           (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu la data eliberării adeverinţei de către instituţia de învăţământ).

           (Candidaţii care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale).

  1. copie a actului de identitate şi, dacă este cazul, a carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă și, dacă este cazul, ale livretului militar;
  2. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  3. autobiografia (Anexa nr. 3) şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa nr. 4); 
  4. extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului) 
  5. o fotografie color cu dimensiunile 9x12 cm; 
  6. adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, însoțită de consimțământ informat, în condiţiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile M.A.I., precum şi la concursurile de încadrare în M.A.I., din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în M.A.I., eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei (conform Anexei nr. 5 și anexa 5.1); 
  7.  aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condiţiile legii; 
  8.  declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 6).

 

Atenţie! Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării  pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor. 

În situaţia în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor transmise la înscriere şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare,  respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

 

               Dosarul de recrutare în vederea participării agenţilor de poliţie la concurs va conţine următoarele documente:

  1. cererea de înscriere (Anexa nr. 2);
  2. Curriculum-vitae;
  3. copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul/foaia matricolă)

              (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu la data eliberării adeverinţei de către instituţia de învăţământ).

                  (Agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale).

  1. copie a actului de identitate;
  2. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  3. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 6);
  4. adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat, din care să reiasă că nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi calificativele obţinute la ultimele două evaluări anuale de serviciu;

 

La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.

 

Secţiunea a-IV-a - Reguli privind examinarea psihologică a agenţilor de poliţie înscrişi la concurs

 

Întrucât această activitate este de competenţa Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite ulterior în funcţie de numărul de candidaţi şi vor fi comunicate pe pagina de internet a unității.

   

Atenţie! Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de Internet indicată mai sus.

 

Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice.

 

Listele candidaţilor declaraţi „apt” / „inapt” psihologic vor fi postate pe pagina de internet a unității. 

 

Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.

 

Secţiunea a-V-a - Precizări privind verificarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs

 

Comisia de concurs constituită la nivelul Inspectoratui de Poliție Județean Dâmbovița va analiza candidaturile, până la data de 26.08.2022, urmând a se pronunța cu privire la validarea/invalidarea acestora, întocmind în acest sens un proces-verbal, urmând până la data de 30.08.2022, comisia de concurs să publice anunțul de validare/invalidare a candidaturilor.  prin postare pe pagina de internet a Poliției Române, db.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs)

 

Secţiunea a VI-a - Desfăşurarea concursului (proba de concurs)

 

  • Test scris - rezolvarea unui test grilă.

 Proba de concurs va consta în susținerea unui test grilă, elaborat de către Comisia centrală de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate (Anexa), având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului și va avea loc la data de 03.09.2022.

Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia centrală de concurs.

Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili ulterior, în funcţie de numărul candidaţilor şi vor fi comunicate acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a unității, db.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://db.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

Rezultatul la proba scrisă se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail sursaexterna@db.politiaromana.ro

Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.

 Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.

 Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.

 

Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, db.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://db.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

 

Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

 

Secţiunea a VII-a - Precizări privind rezultatele finale ale concursului

 

Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.

Sunt declarați „admis” candidații care au obţinut notele finale cele mai mari, dintre candidaţii înscrişi, opțiunea pe post urmând a fi făcută în ordinea descrescătoare a notei finale.

În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandate.

În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de Internet a IPJ Dâmbovița, db.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://db.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

 

Atenţie! Interviul de departajare se susține în vederea departajării candidaților, astfel că va fi declarat „admis” candidatul care a obținut nota cea mai mare, indiferent de aceasta. Interviul de departajare nu este o probă de concurs și nu este supus contestării.

 

Atenţie! Candidaţii declaraţi „respins” la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.

 

Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidatul declarat „admis” va fi numit în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat, dar nu mai mare decât funcția pentru care au candidat.

 

Secţiunea a VIII-a - Reguli privind examinarea psihologică și medicală pentru candidații declarați „admis”, prin modalitatea încadrării directe

 

După afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat ,,admis” la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant, prin modalitatea încadrării directe, susţine examinarea medicală şi evaluarea psihologică. În situaţia constatării inaptitudinii medicale sau psihologice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.

 

Candidaților declarați „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliţia Română, li se vor acorda gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceștia sunt încadrați în funcțiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, dar nu mai mari decât funcția pentru care au candidat, pe o perioadă de probă de 12 luni, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Secţiunea a-IX-a - Reguli privind buna organizare şi desfăşurare a concursului

  • Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
  • Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susţinerea probei de concurs;
  • Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de internet a IPJ Dâmbovița, db.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://db.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe pagina de Internet a unității se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
  • În cadrul probei scrise, candidaţii vor avea asupra lor doar documentul de identitate şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări sau orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză;
  • Fişele posturilor scoase la concurs pot fi consultate de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, adresate unității în al cărei stat de organizare se regăsesc posturile pentru care se organizează concurs, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate;
  • Serviciul resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, va asigura mediatizarea în mod corespunzător a prezentului anunț, atât pe pagina de internet a unității, dacă este funcțională, cât și la avizierul acesteia, însoțit de precizări privind adresa de e-mail pe care se pot înscrie candidații.

 

Relații suplimentare referitoare la organizarea și desfășurarea concursului/examenului se pot obține la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, telefon 0245/207200 interior 20111.

 

Calendarul orientativ al concursului de încadrare directă organizat în vederea ocupării unor posturi (ofițeri/agenți) de specialitate/în vederea reducerii deficitului de personal în unitățile Poliției Române 1 probă,  nr. 556629 din 20.06.2022

 

24.06.2022 – Constituirea comisiei centrale de concurs la nivelul IGPR, a comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor, de recrutare, după caz, la nivelul unităților teritoriale și transmiterea tematicii și bibliografiei către comisiile de concurs de la nivelul unităților teritoriale;

29.06.2022 – Publicarea anunțurilor de concurs de către unitățile organizatoare conform prevederilor legale;

29.06. - 12.07.2022  inclusiv, (în data de 12.07.2022 doar pâna la ora 16:00, ora României) – Perioada de înscriere la concurs, inclusiv în zilele nelucrătoare;

18.07.-12.08.2022, inclusiv, activitatea de evaluare psihologică în cazul agenților de poliție înscriși la concurs;

26.08.2022–  Activitatea de analiză a dosarelor și validare/invalidare a candidaturilor;

30.08.2022 – Publicarea  anunțului de validare/invalidare a candidaturilor;

03.09.2022– Desfășurarea probei scrise. Testul scris constă în rezolvarea unui test-grilă. În funcție de atribuțiile postului scos la concurs, testul scris poate cuprinde, în limitele tematicii și bibliografiei de concurs, subiecte prin care se solicită analiza unor situații specifice ori identificarea de soluții la spețele profesionale prezentate sau care cuprind elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii și de a evalua impactul acestora, precum și exercitarea controlului decizional.

03.09.2022 – Publicarea rezultatelor la proba scrisă.

04.09.2022 – Depunerea contestațiilor la proba scrisă.

05.09. – 06.09.2022 – Rezolvarea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale.

 

Anunțul are un număr de 8 anexe, care fac parte integrantă din prezentul anunț, astfel:

  • Anexa – Tematica şi bibliografia;
  • Anexa nr. 2 – Cerere de înscriere la concurs;
  • Anexa nr. 3 – Îndrumar pentru întocmirea autobiografiei;
  • Anexa nr. 4 – Tabelul nominal cu rudele şi soţul/soţia candidatului;
  • Anexa nr. 5 si 5.1  – Adeverința medicală și consimțământul informat al candidatului
  •  Anexa nr. 6 – Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;